Breaking News

Vladimir Bogdanovic: „La Veris m-am simţit foarte bine” (VIDEO)

Fostul deţinător al Cupei Serbiei în componenţa echipei Crvena Zvezda, Vladimir Bogdanovic regretă că nu a câştigat un trofeu şi în Moldova. „La Veris am fost 9 luni şi m-am simţit foarte bine. Poate cel mai bun meci al meu a fost chiar ultimul, cel cu Sheriff, în care nu am meritat să pierdem. Sunt convins că dacă treceam de Sheriff am fi câştigat Cupa Moldovei”, a spus Bogdanovic.

Sârbul de 28 de ani a susţinut 15 meciuri pentru Veris în campionat. „Îmi pare rău că formaţia nu mai este. Am demonstrat că suntem o echipă bună. Chiar dacă eram stranier, m-am simţit ca un moldovean. Viorel Frunză m-a ajutat să mă acomodez. Ţin să-i mulţumesc şi preşedintelui Vladimir Niculaiţă, care a fost aproape de noi”, a menţionat mijlocaşul Vladimir Bogdanovic.